Regulament de participare
  1. Organizatorul Concursului:

Organizatorii concursului sunt Asociația Echitart în parteneriat cu Salvamont Vatra Dornei și Haita Land Renting.

  1. Locul și durata desfășurării concursului:

Maratonul Haita MTB este un concurs de ciclism (MTB) care va avea loc în data de 20 august 2022. Concursul de află la prima ediție, startul și finish-ul vor fi la Haita Land, Sat. Gura Haitii, Vatra Dornei.

Maratonul Haita MTB este un eveniment al oamenilor pasionați de sport, munte, drumeții și călătorii. Este deopotrivă prilej de competiție și timp petrecut în tihnă, cu bucurie.

Această ediție va avea două trasee diferite de MTB, Traseul Mic aproximativ 25 Km și Traseul Mare aproximativ 55 Km.
Traseele sunt destinate amatorilor de MTB și cărora le place să se bucure atât de experiența sportivă cât și de imaginile spectaculoase a zonei. Traseele parcurg atât zone special amenajate, cât și dealuri cu iarbă, drumuri forestiere, ulițe din sate.

ATENȚIE: Timpul limită de parcurgere a traseelor:

  • Traseul scurt 3 h
  • Traseul lung 5 h
  1. Echipament obligatoriu:
  • Casca de ciclism este OBLIGATORIE pentru toate categoriile de concurenți, atât în timpul competiției, cât și în timpul antrenamentelor.
  • Se recomandă sa fiți echipați cu îmbrăcăminte și încălțăminte tehnică special pentru MTB.
  • În cazul în care vremea se anunță ploiasă, haina de ploaie este obligatorie
  • Număr de concurs pe care îl veți primi în la fața locului
  • Este interzisă decuparea/găurirea numărului de concurs sau rularea acestuia pe ghidon;
  • Toate bicicletele utilizate la Maraton Haita MTB trebuie propulsate doar prin forța umană, deci nu se acceptă biciclete electrice;
  • Bicicletele acceptate sunt cele cu profil MTB, în bună stare de funcționare;
  • Numărul de concurs va fi montat pe bicicletă, în față, pe ghidon vizibil, nu se va rula și nu va fi înlăturat decât după trecerea liniei de sosire (sau în caz de abandon);
  • Concurenții pot repara sau înlocui orice piesă, cu excepția cadrului. Schimbarea bicicletei nu este permisă, concurenții trebuie să treacă linia de sosire cu același cadru și același număr pe ghidon;
  • În cazul unei pene sau a unor defecțiuni minore, opriri, concurentul este obligat să elibereze traseul, pentru a evita accidentările și să-și rezolve problema într-un loc sigur.
  1. Recomandări:
  • Bidon sau bidoane cu apă (de preferat la îndemână, în suportul de la bicicletă);
  • Ochelari (pentru protecția împotriva insectelor, crengilor, noroiului și prafului);
  • Pompă, cameră de schimb, petice pentru PANĂ și leviere;
  • Telefon mobil protejat de umezeală;
  • Nu este recomandată folosirea de către concurenți a sistemelor radio sau a altor comunicații electronice (Ex: iPod, mp3 player etc.).
  1. Categorii si premii:

Participarea se face pe categorii de vârstă și sex, după cum urmează:

Categorii masculin MTB

  • 15 – 17 ani
  • 18 – 29 ani
  • 30 – 39 ani
  • 40 – 49 ani
  • 50 + ani

Categorii feminin MTB

  • 15 – 17 ani
  • 18 – 29 ani
  • 30 – 39 ani
  • 40 – 49 ani
  • 50 + ani

Pentru concurentii cu varsta între 15 şi 18 ani este obligatoriu consimțământul unui părinte, care trebuie să fie prezent la ridicarea numarului de concurs. Înscrierea la categoria de vârsta potrivită, se face în funcție de vârsta împlinită la data concursului.

Zona de start/finish este Casa Cuib, Haita Land

  • Zone de alimentare : vor fi anunțate mai târziu;
  • Puncte de control : 2 puncte de control;
  • Mașini/ATV/SSV de intervenție : 4
  1. Regulament particular START

Startul se va da la ora 10:00 pentru toți concurenții înscriși la tura lungă și la 10:15 la tura scurtă.

Cronometrarea se activează în momentul trecerii pe sub poartă, care va fi amplasată la o distanță de câțiva metri de punctul de start.

Bicicletele cu numerele de concurs montate nu trebuie lăsate în zona porții de cronometraj.

Procesul de înscriere și ridicare număr de concurs

Perioada de înscriere 01.07.2022 – 31.07.2022

Înscrierea se poate face accesând butonul de înscriere ce va fi disponibil pe www.haitamtb.ro  sau prin website-ul partenerului FIRST FIVE SRL, respectiv www.cronometrajonline.ro  folosind formularul de înregistrare. Managementul înscrierilor concurenților este gestionat de către partenerul de cronometraj. Pentru finalizarea înscrierii, trebuie să acceptați condițiile prezentului regulament, să aveți o stare de sănătate corespunzatoare participării la un concurs sportiv.

Înscrierile online sunt deschise până pe data de 01 august 2022, ora 00:00. După această dată se vor putea efectua înscrieri doar la fața locului, în limita locurilor disponibile. Orice informații referitoare la înscrieri, validări se pot obține la telefon 0748701717 sau pe email la adresa [email protected]

Taxă participare

Traseul scurt: 120 Ron

Traseul lung: 180 Ron

Responsabilitățile Participantului

  • toți concurenții participă la competiție pe proprie răspundere;
  • fiecare participant este obligat să urmeze îndrumările comisarilor de traseu și ale organelor de poliție. În locurile unde aceștia nu sunt, să respecte regulile de circulație și să manifeste prudență;
  • concurentul care suferă un accident sau orice fel de pagubă materială (bicicletă, alte echipamente), participă pe propria răspundere și renunță prin însăși înscrierea la competiție la orice drept de a solicita despăgubiri;
  • concurenții trebuie să cunoască regulamentul și să participe la ședința tehnică, să considere cu precauție informațiile anunțate de organizatori. În ședința tehnică, organizatorul anunță informații oficiale, chiar dacă acestea nu sunt redactate în prezentul regulament;
  • în cazul constatării unui accident, concurenții sunt obligați să îl raporteze la următorul punct de control sau să sune la numărul de urgențe afișat pe numărul de concurs, sau la numărul de urgențe 112;
  • concurenții sunt obligați să respecte regulile de protecție a mediului înconjurător;
  • în caz de abandon sau descalificare, sportivul e obligat să predea chip-ul de cronometrare la primul punct de control, finish sau unde va anunța organizatorul;
  • concurenții sunt obligați să evite eventualii spectatori, mașini sau cetățeni ajunși întâmplător pe traseu.

Conditii ce atrag descalificarea

  • Neparcurgerea traseului în întregime sau scurtarea lui;
  • Nefolosirea căștii de protecție pe timpul concursului;
  • Comportamentul lipsit de Fairplay și limbaj trivial față de concurenți, organizatori sau spectatori (insultarea, îmbrâncirea concurenților, șicanarea etc.), chiar și în mediul online.
  • Folosirea ajutoarelor din afara concursului (folosirea autovehiculelor sau a motocicletelor, etc);
  • Schimbarea bicicletei în timpul concursului;
  • Schimbarea numărului de concurs;
  • Abandonarea ambalajelor sau altor deșeuri pe traseu. Acestea pot fi lăsate doar în punctele de hidratare și alimentare;
  • Consumul de alcool în timpul concursului;
  • Descalificările se pot face și după concurs, în urma vizualizării pozelor, filmelor, sau a sesizării fondate a altor concurenți.

Drepturi de autor

Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi în nume propriu sau prin cesiune către parteneri ai concursului, orice material fotografic, video și audio cu concurenții Haita MTB din timpul desfășurării acestui eveniment (inclusiv de la linia de start/finish și premierile la podium). Cei care vor să utilizeze aceste materiale sunt rugați să ceară acordul la adresa [email protected]  și să menționeze evenimentul de la care provin.

Notă: În cazul în care organizarea concursului este împiedicată de evenimente de forță majoră și/sau de evenimente meteo nefavorabile, organizatorul își rezervă dreptul de a decide, după caz, amânarea/oprirea/prelungirea concursului, sau modificarea traseului.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica în orice moment prezentul regulament, de câte ori este necesar și fără nici o notificare prealabilă. Aceste posibile schimbări vor fi publicate pe pagina web oficială și pagina de Facebook a concursului Haita MTB.

Prin înscrierea la concurs, participanții declară că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către organizator, precum și cu participarea la Maraton Haita MTB astfel implicând acceptul și consimțământul participanților ca datele lor personale să fie păstrate și prelucrate de Asociatia Echitart în scopul desfășurării Concursului.

Notă: Dorim să menționăm faptul că datele personale înscrise în formular NU vor fi înstrăinate și nici folosite în alte scopuri, decât pentru verificarea corectitudinii încadrării în categoria de participare și pentru informarea utilă a concurenților.